DNA, despre impactul deciziei ICCJ privind prescripția: 557 de dosare, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde de euro, vor fi închise

DNA, despre impactul deciziei ICCJ privind prescripția: 557 de dosare, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde de euro, vor fi închise
DNA
Publicat: 28/10/2022, 15:42
Actualizat: 28/10/2022, 15:43

Direcția Națională Anticorupție (DNA) anunță că, în urma deciziilor CCRR și ICCJ privind prescripția, 557 de dosare instrumentate de unitatea de parchet vor fi închise, prejudiciul estimat al acestora fiind de 1,2 miliarde euro.

„Ca urmare a Deciziilor CCR nr. 297/2018, nr. 358/2022 și a Deciziei ICCJ din data de 25 octombrie 2022 referitoare la prescripția răspunderii penale, Direcția Națională anticorupție (DNA) a întocmit o situație estimativă privind impactul aplicării respectivei Decizii asupra dosarelor penale. În urma analizării cauzelor penale ale DNA, a rezultat că aplicarea directă a deciziilor menționate va avea consecințe asupra unui număr de 557 cauze penale aflate în curs de urmărire penală și în fața instanțelor de judecată”, transmite DNA.

Mită de 150 de milioane de euro

În aceste 557 de dosare, în care prejudiciul estimat se ridică la 1,2 miliarde euro, iar valoarea totală a mitei și a traficului de influență se ridică la 150 milioane euro, magistrații vor fi nevoiți să constate încetarea proceselor penale și înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiuni de corupție, asimilate corupției și având ca obiect fraudarea fondurilor europene.

Dosare aflate în curs de urmărire penală (pe rolul DNA)

  • 190 dosare
  • prejudiciu estimat 648.207.688 euro 
  • valoarea totală a mitei și a traficului de influență 50.997.625 euro

Dosare în diferite stadii de judecare (aflate pe rolul instanțelor) de judecată, în diferite stadii

  • 367 dosare
  • prejudiciu estimat 561.230.056 euro
  • valoarea totală a mitei și a traficului de influență 99.471.962 euro

„În perioada în care au avut cauze penale în lucru, procurorii DNA au respectat prevederile legale în vigoare și au întocmit acte de întrerupere a prescripției răspunderii penale, conform Codului penal și Codului de procedură penală, începând din 1 februarie 2014 (data intrării in vigoare a noilor Coduri) și în conformitate cu Decizia nr. 297/2018 a CCR începând cu anul 2018 (de la data intrării în vigoare a Deciziei respective)”, a transmis, vineri, DNA

Concret, în considerarea Deciziei nr. 297/2018 a CCR și în conformitate cu practica ICCJ, procurorii DNA au întrerupt cursul prescripției numai ca urmare a întocmirii unor acte din categoria celor care se comunică suspecților și inculpaților (începerea urmăririi penale in personam, punerea în mișcare a acțiunii penale, finalizarea dosarului penal cu trimitere în judecată).

„Procurorii DNA vor fi consecvenți în dosarele în care se va invoca prescripția răspunderii penale și vor solicita sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a aprecia asupra concordanței deciziilor CCR, respectiv ICCJ cu normele europene și jurisprudența CJUE, care, printre altele prevăd obligația statului român de a cerceta și sancționa, într-o manieră efectivă, faptele de corupție și fraudarea fondurilor europene”, conchide sursa citată.

Vă recomandăm să citiți și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...